marți, 12 noiembrie 2013

Marş pentru restaurarea monarhiei

Marş pentru restaurarea monarhiei, în Capitală

Peste o mie de persoane, de toate vârstele, au participat, duminică, în Capitală, la un marş pentru restaurarea monarhiei, scandând "Maiestate noi te vrem la Palatul Cotroceni" şi "Monarhia salvează România".
Oamenii s-au adunat în Piaţa Charles de Gaulle duminică după-amiază, printre ei regăsindu-se familii cu copii mici, tineri şi persoane în vârstă. Totodată, potrivit organizatorilor, Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei (ANRM), pe lângă bucureşteni, au fost prezenţi şi oameni veniţi din alte oraşe, ca Alba Iulia, Cluj, Constanţa, Galaţi şi Ploieşti.
Ei au pornit în marş spre Arcul de Triumf scandând: "Regele şi patria", "Regele Mihai", "Nu îngropaţi prin lege, dreptul de a alege", "Avem nevoie de regat, republica ne-a sufocat", "Maiestate noi te vrem la Palatul Cotroceni" şi "Monarhia salvează România". De la Arcul de Triumf, manifestanţii au continuat marşul pe Bulevardul Kiseleff către Piaţa Victoriei, oprindu-se în Piaţa Regelui, unde au depus flori la bustul Regelui Mihai.
Marşul s-a desfăşurat apoi pe Calea Victoriei până în Piaţa Revoluţiei, participanţii adunându-se la final în jurul statuii ecvestre a Regelui Carol I.
Filiala Dâmboviţa a ANRM a participat cu o delegaţie de circa 20 de persoane, avându-i în frunte pe prof. Ciprian Preduţ şi avocat Virgil Păun, demonstrând încă o dată că este una dintre cele mai active filiale ale alianţei.
 
 
 

Întâlnire cu scriitorul Daniel Drăgan


Întâlnire cu scriitorul Daniel Drăgan




Joi, 14 noiembrie 2013, orele 14.00, la sediul Bibliotecii Judeţene „I. H. Rădulescu” Dâmboviţa este organizată Întâlnire cu scriitorul Daniel Drăgan.

Din program:
Lansarea volumelor: Statuie cu lacrimă (poeme), Visul poetului unic Neum (epopeea onirică).
Lecturi poetice pe trei voci cu acompaniament musical:
- Îşi dau concursul poeţii: Adrian Munteanu şi Laurenţiu-Ciprian Tudor
- Interpretează la pian: Alexandra Fits

 Printre invitaţi se numără scriitorii: Tudor Cristea, Mihai Stan şi Victor Petrescu.

vineri, 8 noiembrie 2013

Simpozion dedicat onomasticii şi zilei de naştere a Regelui Mihai I la Târgovişte

Simpozion dedicat onomasticii şi zilei de naştere a Regelui Mihai I la Târgovişte


Joi, 07 noiembrie 2013, la Hotel Dâmboviţa din Târgovişte, a fost organizat de către Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei - Filiala Dâmboviţa, un Simpozion dedicat onomasticii şi zilei de naştere a Majestăţii Sale, Regele Mihai I. Evenimentul a reunit peste 50 de participanţi, printre care senatorul Sorin Roşca-Stănescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Gabriel Grozavu, fostul primar la Târgoviştei, Theodor Bâte, profesori, oameni de cultură, arhitecţi, avocaţi, în general susţinători şi simpatizanţi ai Casei Regale Române. 
Participanţii au elogiat personalitatea Regelui Mihai I şi importanţa rolului jucat de monarhie în dezvoltarea statului român. Preşedintele alianţei, Tiberiu Cnab, a ţinut să precizeze că Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei nu este o organizaţie politică, nu este subordonată unui anume partid şi se adresează tuturor susţinătorilor Casei Regale Române, indiferent de culoarea lor politică. 
Filiala Dâmboviţa, condusă de prof. Ciprian Preduţ, este una dintre celei mai tinere, dar şi dintre cele mai active filiale ale Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei.
Mesajul Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei - Filiala Dâmboviţa: Monarhia este singurul simbol neintinat de propaganda comunista in ciuda nenumaratelo incecari. Pentru tineri reprezinta speranta si calea spre normalitate. Speram ca prin revenirea la monarhie sa se reaseze valorile morale la locul cuvenit. Infintarea filialei ANRM la Targoviste era o necesitate si este o consecinta fireasca a nevoii de a lupta pentru impacarea cu trecutul si pentru un viitor sanatos. Regele Mihai reprezinta un model de moralitate de educatie si de intransigenta. Astazi ii adresam Majestatii Sale urarea noastra:
"Cu ocazia zilei de naştere şi a onomasticii Majestaţii Voastre, ANRM filiala Damboviţa se alătură tuturor românilor care va ureaza viaţă lungă şi ani fericiţi in fruntea poporului român. Sunteţi şi veţi rămâne un model de demnitate, onoare şi spirit de sacrificiu pentru noi toţi. Pentru tot ceea ce reprezentaţi, in istoria României, dar şi pentru viitorul acestei ţări, folosim acest prilej pentru a Vă asigura de întreaga noastră preţuire şi de respectul nostru. Ne rugam bunului Dumnezeu să Vă dea sănătate şi putere, dar mai ales să Vă răsplătească pentru sacrificiile pe care Majestatea Voastră şi iluştrii Voştri înaintaşi le-au făcut pentru ţară. Vă dorim sa traiţi momentul cand România işi va recapata Bucovina de Nord si Basarabia şi va redeveni ceea ce a fost Regatul România Mare.La Mulţi Ani, Majestatea Voastra!"